Anul 2018 se profilează ca o mare oportunitate. Care se va mai repeta, la aceeaşi scară, peste…100 de ani. De aceea considerăm necesară VALORIFICAREA totală a acestei oportunităţi. Care, prin încărcătura simbolică extraordinară pe care o are, poate sensibiliza un mare număr de cetăţeni şi instituţii şi poate conduce la realizarea unei mase critice favorabile UNIRII. În principiu, cu unele excepţii, şi contextul internaţional este favorabil. Cu inteligenţă, implicare şi perseverenţă asperităţile existente între noi şi unele ţări, în special Rusia, pot fi aplatizate. Important este să conştientizăm că este posibil şi să nu încercăm să forţăm nota, să nu ne „dăm” mai „forţoşi decât suntem” şi, mai ales, să încercăm să evităm posibilele ostilizări. Poziţia noastră geostrategică dacă va fi dublată de abilităţi politice şi diplomatice, ar putea să ducă la renaşterea vocaţiei noastre de mediere între zone aflate în diverse forme de contradicţii. Iar această vocaţie ar putea sprijini realizarea idealului nostru secular: Unirea Moldovei cu România.
Amintim, în sinteză, parafrazate, cele 10 puncte[1] propuse de către fostul cancelar, Helmuth Khol, pentru reunificare:
- Ajutor imediat, în mod esenţial, umanitar şi medical pentru a contrabalans efectul destabilizator al deschiderii frontierelor
- Prelungirea în timp şi extinderea ajutorului în toate domeniile.
- Ajutorul va căpăta o nouă dimensiune dacă regimul politic şi economic va lua o direcţie ireversibilă
- În cadrul noii comunităţi instituţiile comune vor fi aduse la zi
- Realizarea de structuri comune, înfiinţarea de comisii guvernamentale însărcinate a avea consultări permanente, coordonare politică, comisii comune şi un organ parlamentar comun..
- Arhitectura noii construcţii se va înscrie în arhitectura de ansamblu a Europei.
- UE rămâne motorul viitoarei Europe care se va întări şi va rămâne deschisă şi altor state democratice.
- Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa reflectă noi forme de cooperare Est-Vest pe continentul european.
- Dezarmarea şi controlul armamentului
- Într-o Europă în care tensiunile vor fi abolite poporul german îşi regăseşte unitatea prin autodeterminare. Obiectivul rămâne: unitatea de stat a Germaniei, conform preambulului Constituţiei este cea germană.
*Extras din „O politică publică prioritară: Unirea Basarabiei cu România”
Conf. Univ. dr. Ion Corbu